• Despre Proiect
  • Ateliere Civice
  • Evenimente
  • Campanii locale
  • Consultări publice
  • Ei au reușit

Grup Inițiativa Civică Cișmigiu, București de la ecologie urbană și grădinărit până la salvarea Grădinii istorice Cișmigiu

Grupul de Inițiativă Civică
Cișmigiu, București -
#CismiCivic

Grupul de Inițiativă Civică Cișmigiu, București - #CismiCivic

NEVOIA

Grădina Cișmigiu din București, monument istoric, a avut nevoie de-a lungul anilor de multe intervenții. Una din problemele curente și greu de rezolvat este legată de sutele de păsări care transformă parcul, în fiecare seară, într-un dormitor aglomerat, arborii istorici fiind ocupați creangă cu creangă. Sunt zile din an în care plimbările prin parc seara sunt neplăcute, vara mirosul este de nesuportat mobilierul urban este distrus de excrementele acestor păsări iar locurile de joacă pentru copii (deși spălate uneori zilnic) devin de nefolosit.



SUTE DE PĂSĂRI TRANSFORMĂ PARCUL CIȘMIGIU

CUM A PROCEDAT

Grupul de Inițiativă Civică Cișmigiu, creat de Alex Oprița și Matei David în 2016, nu este la primul proiect comunitar. Ei au realizat și proiectul de ecologie urbană „Grădina cu Oameni – Cișmigiu”, în care vizitatori și voluntari au organizat activități de peisagistică și grădinărit urban, ecologie sonoră, apicultură urbană și ornitologie – toate, din dragoste pentru Cișmigiu.

În toamna lui 2021, Grupul de Inițiativă Civică a lansat o dezbatere pe pagina de facebook, în legătură cu ce idei de proiecte ar trebui înscrise în procesul de bugetare participativă al Primăriei Municipiului București. Prin acest program al primăriei cetățenii pot vota ce proiecte (mici) ale orașului primesc finanțare și sunt implementate, în limita a 500.000 de lei/proiect. Majoritatea celor care au răspuns la postare s-a plâns de faptul că orice demers de reamenajare al Cișmigiului ar fi inutil, atâta timp cât nu există soluții pentru problema miilor de păsări.

Ce vor face cei de la #CismiCivic: un studiu ornitologic pentru înțelegerea comportamentului stolului de ciori care înnoptează toamna și vara în parcul Cișmigiu din București pentru a vedea cum pot fi îndepărtate păsările din parc. Soluții concrete vor fi propuse administrației locale.
Este de așteptat ca măsuri concrete să fie luate în 2023 și monitorizarea impactului acestora.

CE A SCHIMBAT

Grupul de Inițiativă Civică Cișmigiu a reușit să răspundă unei nevoi reale în București printr-un dialog constructiv, structurat, cu o idee articulată la care participă deopotrivă între cetățeni, asociații comunitare și administrația locală.

BENEFICIARI

Bucureștenii și comunitatea utilizatorilor zilnici ai Cișmigiului, turiștii, administrația locală.

Mai multe detalii despre proiect aici și aici.
cismi.civic@gmail.com

Proiect derulat de:

Activism civic în practică – sprijin pentru cetățenii activi în susținerea unor servicii publice eficiente și transparente la nivel local.
Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă.

Proiectul este derulat de Centrul Român de Politici Europene, în parteneriat cu Fundația Comunitară Buzău, Fundaţia Comunitară Vȃlcea, Fundația Comunitară Banatul Montan și Fundaţia Comunitară Timişoara și beneficiază de o finanțare în valoare de 146.312 euro, prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui website nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org.
Informații despre Active Citizens Fund România sunt disponibile la www.activecitizensfund.ro.